Mi-a placut ff mult articolul din Evenimentul zilei, asa ca vi-l redau si voua aici, sper sa inchinati ca si mine un gand bun pt cei care salveaza vietile turistilor.
Este scris de Ciprian Iancu.

DEDICAŢI. Meseria de salvator montan este prost sau deloc retribuită. Cei care o fac iubesc muntele şi iubesc viaţa, iar asta le ţine loc de orice altceva.

Dintre cei 64 de salvamontişti atestaţi din judeţul Hunedoara, doar 19 sunt retribuiţi. Restul participă la acţiuni de salvare, asigură perioade de permanenţă în refugii şi îşi riscă viaţa fără să ceară cuiva vreun ban.

Nici salvamontişii angajaţi cu acte-n regulă nu se pot lăuda cu cine ştie ce câştiguri. Salariul cel mai mic este de 750 de lei, iar cel mai mare, de 1.250 de lei. Programul e tare: două săptămâni le stai la munte, două eşti acasă, dar în consemn: trebuie să fii gata de intervenţie ori de câte ori sună telefonul. Iar în Retezat accidente grave se întâmplă destul de des. Doar anul trecut au fost peste 400.

Cum ajungi salvator montan

Pentru a deveni salvamontist trebuie să ai cel puţin 18 ani şi să treci printr-o pregătire destul de îndelungată. Mai întâi, trebuie să fi practicat, ca sport de performanţă, schiul, alpinismul, trackingul sau speologia. Pe scurt, înainte de a te gândi să devii salva montist, trebuie să fii deja un obişnuit al muntelui.

Abia după ce arăţi că vrei cu adevărat haina roşie cu însemnele „oficiale”, eşti acceptat ca „aspirant” pe lângă o grupă de salvamont. Timp
de cel puţin doi ani trebuie să însoţeşti acea grupă la mai toate acţiunile: patrulări, acţiuni de salvare, mar cări de trasee. Nu eşti pus să faci lucruri importante, dar trebuie să observi şi să dai o mână de ajutor la lucrurile simple. Asta la început.

Mai apoi, salvamontiştii cu experienţă îţi testează rezistenţa fizică, tăria de caracter şi înclinaţiile spre anumite activităţi specifice me seriei. Primul test mai dur ar putea fi, de exemplu, o tură de la Zănoaga la Gura Apei, cu un rucsac de 20-30 de kilograme în spate, pe un traseu pe care turiştii îl fac în cinci ore, iar salvamontiştii în mai puţin de patru ore.

După cei doi ani de ucenicie, eşti trimis la şcoli de alpinism: una de vară, alta de iarnă. Aici nu se mai pierde timpul cu instruirea: 10 zile eşti testat, pentru că se presupune că-n timpul uceniciei ţi-ai însuşit deja cunoştinţele necesare meseriei. Abia apoi, dacă promovezi, te poţi numi salvamontist.

Chiar şi aşa, este destul de greu să te angajezi ca salvamontist. Cele mai multe formaţii din ţară sunt finanţate de primării sau de consilii judeţene, instituţii care, anul ăsta, nu pot majora bugetele ser viciilor de salvare montană.

O dată
la trei ani, fiecare salvamontist trebuie să participe la o reexaminare, pentru a-şi păstra atestatul.

Iubesc muntele şi viaţa

„Salvamontiştii trebuie să poată avea încredere oarbă unul în celălalt pentru ca o echipă de salvare, formată din 6-7 oameni, să funcţioneze perfect”, spune Ovidiu Bodeanu, şeful formaţiei de Salvamont din Hunedoara. „Este foarte important să fie capabili să lu creze în echipă, să fie extrem de responsabili. Asta, înainte de toate aptitudinile spor tive şi de calităţile fizice pe care le are. Dacă ţii un coleg agăţat în coardă, într-un perete, şi te doare mâna, trebuie să gândeşti: «Chiar dacă-mi rup mâna şi cad împreună cu el, tot nu-i dau drumul!»”, explică bărbatul.

Bodeanu spune că salvamontiştii care nu sunt angajaţi cu acte în regulă fac această meserie din două motive: iubesc muntele şi iubesc viaţa. „Avem mulţi colaboratori care, de zeci de ani, ne ajută foarte mult. Unii sunt aşi în meserie. Fără ei nu ştiu cum ne-am descurca”, adaugă Bodeanu.

Doctorii echipei

Unul dintre colaboratorii de bază ai Salvamontului hunedorean este doctorul Mircea Marian. Chiar dacă meseria îi „mănâncă” destul timp şi, în plus
, mai trebuie să managerieze şi spitalul din Haţeg, doctorul Marian îşi face timp să urce săptămânal pe munte. „La cei 59 de ani ai săi, încă le mai dă lecţii salvamontiştilor tineri”, spune Bodeanu. Pe munte, doctorul Mircea Marian este strigat de cei vechi „nea’ Mircea”, iar de cei mai noi „domn’ doctor”.

„Cutreier munţii de când eram copil, iar în Salvamont am intrat în 1980. Sunt atâtea acţiuni de salvare la care am fost încât mi-e greu să-mi aduc aminte acum, pe loc, una mai deosebită”, spune el, cu modestie.

Celălalt „medic” al echipei hunedorene este Alexandru Bulacu. Lucrează ca asistent medical la spitalul din Haţeg şi-şi sacrifică, anual, cel puţin o jumătate de concediu pentru a-şi face serviciul de permanenţă la unul dintre punctele Salvamont din Retezat.

El şi colegii săi au de „acoperit” vreo 55.000 de hectare, aşa că este nevoie de fiecare om disponibil, mai ales vara.

Intervenţie în „valuri”

O suprafaţă la fel de mare este dată în „gestiunea” formaţiei Salvamont Lupeni. Şi aici unii sunt angajaţi şi alţii voluntari, Cu toţii, oameni unul şi unul. Cei tineri, chiar dacă sunt mai „sprinteni”, îi ascultă mereu pe cei mai bătrâni.

George Resiga, şeful formaţiei Salvamont Lupeni, spune că fiecare are locul său în grupă.

Intervenţiile, explică el, se fac în două sau trei etape: „Prima echipă pleacă în cel mai scurt timp în căutarea victimei. Este vorba despre oameni care se pot deplasa foarte repede pe munte, indiferent de condiţii. Au cu ei strictul necesar şi o trusă medicală. La 10 minute după ei pleacă o altă echipă, dotată cu targă şi surplus de tehnică medicală. Dacă este vorba despre o intervenţie complicată, după 20 de minute pleacă o a treia echipă, care duce echipament de campare, corturi, tot ce este necesar pentru ca victima să fie stabilizată până când va putea fi transportată de-acolo. Şi cei tineri, dar şi cei mai în vârstă ne sunt extrem de utili”.

DOUĂ CAZURI RĂVĂŞITOARE

„Pe tânărul din Colţii Pelegii, student la Teologie, l-a ajutat Dumnezeu, nu noi”

Dintre sutele de intervenţii la care a participat, Ovidiu Bodeanu are câteva pe care nu crede că le va uita vreodată.

* Valea Râului Mare. „În primăvara anului 1990, era o fată care urcase pe Valea Râului Mare, pe o creastă. A alunecat pe nişte frunze sub care era gheaţă şi a căzut, rămânând la jumătatea peretelui de stâncă, pe un brad căzut. Am mers împreună cu Costin Gudea. N-aveam la noi decât o cordelină şi o trusă medicală. Am zis că în jumătate de oră urcăm şi dăm jos trupul fetei. Ea murise şi cadavrul i-a fost găsit abia a doua zi. După ce am escaladat câteva zeci de metri, ne-am trezit într-un perete de gheaţă. Ne-am chinuit ca pisicile pe sticlă vreo două ore. Era fata unui fost funcţionar al Primăriei Hunedoara care ne tot spunea: «Ce, băi, ce tot cereţi bani. Vreţi bani doar ca să mergeţi să vă distraţi la munte!». Abia atunci s-a convins că nu era deloc aşa cum credea el”.

* Colţii Pelegii. „Un tânăr căzuse pe zăpadă şi s-a lovit de o stâncă. Avea dublă fisură la coloană şi fractură craniană. Eram cu Alexandru Bulacu şi e meritul lui şi al lui Dumnezeu că băiatul acela a scăpat. Alexandru Bulacu face cât cinci medici obişnuiţi. L-a imobilizat, l-a pansat, i-a pus perfuzie. Era o vreme câinoasă, cu vânt, ploaie, furtună. Ceruserăm ajutorul unui elicopter privat din Petroşani. Pilotul cred că a fost şi el un pic dement c-a zburat pe acea vreme. În două minute însă s-a deschis un pic cerul, a aterizat, a luat accidentatul şi s-a ridicat. Imediat după aceea a reînceput furtuna. La patru luni după acea intervenţie, am aflat că tânărul şi-a revenit binişor şi am şi reuşit să-mi explic cum de a scăpat din condiţiile alea: era student la Teologie. L-a ajutat Dumnezeu, nu noi. Dacă elicopterul nu reuşea să aterizeze în acel interval de două minute în care se liniştise vremea, sunt sigur că nu scăpa.”

MUNCĂ ŞI DISTRACŢIE

O seară cu Ecsy şi Momârlanul

Nea Ecsy (Martin Domokos) şi Momârlanul (Nicolae Vlaicu) au ajuns, fără să-şi dea seama cum a trecut timpul, în categoria veteranilor. I-am întâlnit „de gardă” la Refugiul Bucura.

Indiferent cine ai fi, te iau în primire pe un ton hotărât. Mai ales nea Vlaicu dă ordinele: „Gata. Treceţi la un ceai cald. După ce mâncaţi, diseară, vă puneţi rucsacurile în pod. Vă mai lăsaţi numa’ ce vă trebuie diseară şi la noapte. O să fie vreme rea şi-or să mai vină copii de la corturi să doarmă aici, că-n cort e chin. Dacă-mi murdăriţi faţa de masă, aţi îmbulinat-o, că aici n-am maşină de spălat”.

Norii vin de peste Şaua Bucurei, înghit uşor Peleaga, Bucura 1 Bucura 2 şi Judele şi, imediat ce dau de căldarea lacului, se aruncă într-un picaj de 400 de metri spre luciul de apă. Pe măsură ce vântul e mai puternic
, se face şi mai frig. În mica „bucătărie” din refugiu se constată un du-te-vino permanent, for mat din turiştii care-şi încălzesc mâncarea la plita conectată la o butelie pe care unul dintre salvamontişti a cărat-o trei-patru ceasuri în spate, până la Lacul Bucura, aflat la 2.300 de metri.

Unul cu organizarea, altul cu voia bună

Nea Vlaicu coordonează tot, în timp ce de Nea Ecsy nu scapă nimeni fără să i se spună un banc. Seara, după o ciorbă de fasole, ţuica e la mare preţ. Până şi domnişoarele care par cele mai înverşunate opozante ale alcoolului iau o gură de ţuică, să se-ncălzească. Afară nu are nimeni curajul să măsoare temperatura, chiar dacă e iulie, în calendar.

Toată lumea e ocupată cu asiguratul corturilor şi cu clăditul de „para-vânturi” din bolovani, aşa încât să treacă prin noaptea cumplită ce se anunţă. În micul refugiu, spre miezul nopţii, se adună vreo 18 persoane. Toată lumea se înghesuie pe priciuri şi mai rămâne loc, în caz că mai are cineva nevoie de adăpost.

Se opreşte generatorul pe motorină, automat se stinge lu mina, toată lumea se bagă-n sacii de dormit, dar, din pod, se mai aud bancurile lui nea Ecsy. Momârlanu’ exclamă încă o dată râzând: „Băi, Ecsy, bată-te să te bată. Tu ai multe harduri în cap şi nici unul nu-i zgâriat! Cum naiba ştii atâtea bancuri?”.

A doua zi începe la fel. Nici nu face prea bine ochi, că ne-a Ecsy îi şi întreabă pe turişti: „N-aţi auzit bocăniturile de azi dimineaţă? Chiar n-aţi auzit nimic? Am auzit eu, se crăpa de ziuă”.

Dupa ce am citit acest articol, realizat foarte bine de Ciprian Iancu, am realizat ca acesti oameni, salvamontistii sunt niste oameni deosebiti din toate punctele de vedere.
In primul rand isi risca propria viata pt a salva o alta, ceea ce este cel mai altruist lucru cu putinta.
De multe ori vedem la Stiri, turisti neechipati care isi pun viata in pericol, dar si pe a celorlalti, inclusiv a celor care trebuie sa-i salveze.
Un gand bun pt toti cei care pe vreme rea sau buna, pe ninsori, pe minus 25 grade, pe ploi si vreme caineasca, fac efortul de a incerca si unori chiar reusi sa salveze vietile turistilor.

Si ca sa parafrazez ultima campanie a celor de la Pro TV, "JOS PALARIA!" pt toti salvamontistii de peste tot.

A, si inca ceva, ca sa apelati in caz de urgenta Salvamontul, trebuie sa apelati 0SALVAMONT de pe tastele telefonului dvs. sau 112, asta stiu de la Stf:-)

Ce trebuie să facă un turist sau un grup care a pierdut traseul?

În general, se coboară la vale. În situaţia în care ajunge pe marginea unui abrupt, să urmeze curba de nivel până la identificare unui loc în care coborârea poate continua în siguranţă. Se evită grohotişurile şi pantele cu iarbă cu o înclinaţie mai mare de 40 de grade.

La întâlnirea primului curs de apă, se urmează cursul apei în aval. În situaţia în care se impune traversarea acestui curs, se caută locurile în care albia este mai lată, nivelul mediu nu mai sus de genunchi şi viteza curentului redusă.

La întâlnirea cu o poteca sau un drum, se continuă coborârea la vale. Utilizarea unui “toiag” pentru sprijin este recomandată, pentru menţinerea echilibrului.

Cum se acţionează la apropierea unui urs?

Sub nicio formă nu se strigă şi nu se aleargă. Băteţi în retragere încet, cu faţa către animal, fără mişcări ample şi bruşte. Alegeţi o postură semighemuită, pentru ca animalul să vă perceapă ca fiind mai mic, în înălţime, faţă de el. Dacă sunteţi înalt şi staţi drept, vă poate lua drept un pretendent teritorial şi devine agresiv.

În situaţia în care aveţi un bagaj în care se află hrana, abandonaţi pachetul cu hrană, lăsându-l uşor pe sol, fără a-l arunca către urs sau în lateral. Atenţia ursului, pe fondul mirosului fin al acestuia, va fi atrasă de pachetul cu alimente şi puteţi obţine un timp suficient pentru a vă îndepărta la mare distanşă. Dacă v-aţi retras şi observaţi că ursul nu vă urmăreşte, decât cel mult cu privirea, puteţi să reluaţi mersul normal, la o viteză ceva mai mare, dar fără a alerga.

Atenţie!!! Dacă întâlniţi pui de urs, retrageţi-vă rapid din zonă. Ursoaicele cu pui pot ataca fără să fie provocate şi fără avertisment.

Ce trebuie făcut imediat după ce eşti muşcat de un şarpe veninos?

Înainte de a face recomandările respective trebuie să ţineti cont de următoarele aspecte:

Şerpii sunt activi dimineaţa şi spre seară, în timpul zilei fiind ascunşi pentru a evita supraîncălzirea. Unele specii sunt active şi noaptea, când vânează. De regulă, stau la soare în zone lipsite de vegetaţie, pe stâncării, rambleurile de cale ferată, marginea şoselelor. Simt trepidaţiile paşilor persoanelor care se aproprie şi, de regulă, se ascund rapid. Nu muşcă decât dacă au fost călcaţi direct, sunt în imediata apropiere a cuibului sau se află în perioada de împerechere. De regulă, în muşcătura de apărare, şarpele foloseşte foarte puţin venin sau chiar deloc. În muşcătura de atac, cantitatea de venin inoculata poate fi însă destul de mare.

Atenţie deci la deplasarea pe poteca, în zone stâncoase, însorite. Înainte de a monta cortul sau a vă aşeza pătura de picnic, cercetaţi cu atenţie locul de campare, utilizând un băţ mai lung. Dacă observaţi şerpi sau urme ale acestora (urme de târâre pe nisipul sau mâlul de pe malul apelor sau bucăţi de piele năpârlită)

Recomandări:

Dacă în cadrul grupului sunt cel puţin trei persoane, una dintre ele solicită ajutor conform recomandărilor din solicitarea de ajutor.

Procedura descrisă în continuare se aplică şi este eficientă numai imediat după muşcătură şi dacă aceasta s-a produs la nivelul piciorelor sau braţelor:

În primul rând, victima nu trebuie să se panicheze şi nici să se mişte Ea va fi deplasată de insoţitori. Se evită astfel accelerarea fluxului sangvin şi dispersia veninului în ţesuturi. Persoana se pune în poziţia aşezat, cu spatele sprijinit de un copac sau de stâncă.. Se identifică locul muscăturii, care se prezintă sub forma a doua plăgi punctiforme, alăturate. Atenţie!!! Pot fi situaţii în care există o singură plaga punctiformă. Se aplică rapid un garou (confecţionat din elastic, curea, batic, bandană etc) deasupra rănii. Cu lama unui briceag sau cutter, dezinfectat în prealabil cu spirt sau prin expunere la flacără, faceţi două incizii, de câţiva milimetri, în X, cu intersecţia pe plaga punctiformă. Se stoarce sânge prin aceste incizii, dinspre zona depărtată către plagă. Cantitatea de sânge stoarsă poate fi de circa 100 ml. Se pansează şi se aplică comprese reci (ideal, cu gheaţă) în zona muşcăturii şi se scoate garoul. În continuare, se urmează procedura de evacuare descrisă mai jos.

În celelate situaţii, când din momentul muşcăturii până la aplicarea primului ajutor trec mai mult de 4-5 minute, victima nu mai este lăsată să se deplaseze. Se aplică comprese reci în zona muşcăturii. Victima se aşază pe o targă improvizată (pătură, scară de lemn
, uşă etc) şi se transportă până la locul de contact stabilit cu salvatorii. Atenţie !! Evacuarea de către grup se face numai în situaţia în care e posibilă deplasarea fără niciun pericol de cădere!!!

În timpul evacuării, compresele reci se schimbă cât mai des posibil şi se monitorizează continuu starea victimei. În privinţa administrării de băuturi alcoolice tari, există controverse între diferitele şcoli de medicină, dacă alcoolul este sau nu un posibil antidot. Noi vă recomandăm să nu o îl folosiţi. Din momentul muşcăturii, în funcţie de localizarea acesteia şi cantitatea de venin injectată, timpul maxim care poate trece până la administrarea
eficientă a serului antivenin este de circa 6 ore.

Draga Ildi,

foarte bun mesajul cu " ce trebuie sa faca un grup care a pierdut traseul".
Uite, eu cred ca este bine de stiut pt toata lumea.
Si mai cred ca merita votat mesajul saptamanii deoarece ai pus punctul pe I, ceea ce eu nu am facut pana acum. Exact asa trebuie a fie un mesaj, cu informatii clare si de necesitate:-)

A propos de mesajul tau cu serpii veninosi, acum 2 zile a fost o stire la TV cu o doamna muscata de o vipera undeva langa Cab Capra in Fagaras, si ghinionul face ca nu exista nici o doza de ser antiviperin nicaieri in jud Arges. Nasol...

Va atasez articolul mai jos este din Adevarul:

Camelia Popescu, în vârstă de 31 de ani, din Braşov, se pregătea duminică la prânz să coboare de pe Făgăraş. Pe Valea Capra, braşoveanca a fost muşcată de o viperă. Soţul ei a chemat imediat în ajutor Serviciul Salvamont. „Femeia ne-a relatat că, după ce a simţit o durere la picior, a văzut un şarpe. Ne-am dat imediat seama despre ce a fost vorba. I-am acordat primul ajutor folosind dispozitivul de aspirare din trusa noastră şi am luat legătura cu Spitalul Curtea de Argeş“, spune Nicolae Pleşiţă, salvamontist.

Citeşte în ediţia de Piteşti a Adevărului de Seară mai multe detalii despre acest caz

Nicio doză în tot judeţul Argeş

Victima a fost transportată la Spitalul Curtea de Argeş. Stupoare, însă: unitatea nu dispunea de serul salvator! Medicii de aici au luat legătura cu alte spitale pentru a afla care dintre ele îi pot veni turistei în ajuror. Niciunul dintre spitalele din judeţul Argeş nu avea ser antiviperin! Prima unitate care a răspuns pozitiv a fost Spitalul Judeţean din Vâlcea, unde femeia a fost transportată de urgenţă.
„Mi se pare inadmisibil ca spitalele din Argeş să nu fie dotate cu ser antiviperin. În Munţii Făgăraş, numărul viperelor a crescut îngrijorător în ultimul timp şi nu există acest ser“, spune salvamontistul

„Nici Spitalul Curtea de Argeş, nici Spitalul Câmpulung şi nici cel Judeţean nu dispun de ser antiviperin. Unităţile noastre nu se mai confruntaseră în ultimul timp cu astfel de cazuri şi o doză de ser antiviperin este destul de scumpă. Am dispus să se doteze în cel mai scurt timp cu respectiva substanţă“, spune Viorel Enache, directorul coordonator al DSP Argeş


Tratată la Vâlcea cu ser antiviperin

Medicii vâlceni de la Urgenţe spun că, în momentul în care pacienta a ajuns la unitatea de primiri, se afla în stare bună. „I-a fost administrată o doză de ser antiviperin şi a fost ţinută sub observaţie câteva ore. Starea pacientei a fost una bună, aşa ca s-a decis ca ea să fie externată în aceeaşi zi. A fost muşcată de picior pentru că purta şlapi“, a spus dr. Claudia Cap, medic la secţia de urgenţe a Spitalului din Vâlcea.

Cum ne ferim de vipere?
„În Făgăraş întâlnim Vipera Berus. Pentru a evita muşcătura ei se recomandă portul bocancilor de munte. Nu se recomandă portul şlapilor sau al adidaşilor. Trebuie, în permanenţă, efectuat un control vizual al zonei. Nu ridicaţi pietre mari decât după ce v-aţi uitat dedesubt pentru a verifica dacă sunt şerpi. În zone cu vegetaţie înaltă loviţi uşor vegetaţia cu un băţ“, spune Ion Sănduloiu, şeful Serviciului Salvamont Argeş.
În cazul unei muşcături de viperă (se prezintă ca două înţepături la distanţă de 3-4 mm distanţă) anunţaţi 112 sau 0SALVAMONT şi încercaţi să aspiraţi cât mai mult din sângele prezent, prin stoarcere sau prin folosirea unei seringi tăiate care poate fi folosită ca instrument de vacuumare. Victima trebuie sa stea cât mai liniştită, pentru a evita răspândirea veninului în corp şi să aştepte sosirea salvamontiştilor. Administrarea preventivă a unor antihistaminice întârzie acţiunea veninului.

Asa ca teoria ca teoria, practica ne omoara........si acum la propriu...Degeaba cunoastem tehnicile de supravietuire si ca ne trebuie antiviperin daca nu exista in spitale sau in alte parti.
Mori cu zile...

Exista si trusa de prim ajutor care se numeste Safe2Travel, se foloseste pentru extragerea veninului in caz de intepatura de insecte sau muscatura de sarpe/vipera. Trusa contine o pompa vacuum si 4 capete de diferite dimensiuni. Este un accesoriu foarte util in trusa de prim ajutor.

Da, chiar am vazut la Stiri pompa aia cu vacuum de extractie a veninului, in trusa de Salvamont. Bine ca exista si aia, daca ser antiviperin, nu.