Credinciosii ortodocsi de rit vechi din Romania – sarbi, bulgari, lipoveni, ucraineni, moldoveni si rusi – sarbatoresc astazi Craciunul.

Obiceiurile acestora sunt pe cat de fascinante, pe atat de surprinzatoare. In Banat, conform traditiei, in Ajunul Craciunului Sarbesc, la biserica va fi adus si aprins "baniakul" – o buturuga de stejar care simbolizeaza credinta in mai multi zei vechi, precum zeul soarelui si al focului, dar si caldura pentru Pruncul Sfant Iisus. Baniakul se taie obligatoriu din padure, inainte de rasaritul soarelui, in ziua de ajun, si este dus la biserica de un barbat – cel mai batran din comunitate –, unde preotul il sfinteste.

Seara, lemnul este aprins, iar credinciosii prezenti asteapta nasterea lui Iisus cantand colinde si band paharele de tuica fiarta, dupa care fiecare duce acasa o crenguta de stejar sfintita si o mana de paie pe care le pun la icoana. Acelasi obicei se pastreaza la sat la nivel de gospodarie. Astfel, in casa sunt adusi lastari tineri de stejar. In momentul in care se intra in casa cu baniakul, toti ceilalti membri ai familiei arunca cu grau si porumb pentru ca anul sa fie roditor. Traditia sarbilor de Craciun spune ca toti membrii familiei trebuie sa manance pe jos, pe asternut de paie sau de fan.

In aceste zile, crestinii pravoslavnici se saluta "Hristos serodi!", iar ceilalti raspund "Za istina serodi!". In fiecare gospodarie se face traditionala "cesnita" – prajitura din foi de aluat fraged, cu multa nuca si in care se ascunde o moneda. Cel ce va gasi banutul se spune ca va fi fericit tot anul.

Craciunul de rit vechi se sarbatoreste si in satele asternute de-a lungul vailor Ruscova, Ronisoara si Viseu, unde traieste peste jumatate din comunitatea ucraineana din Romania. In Maramures, peste 30.000 de etnici ucraineni serbeaza pe 7 ianuarie Craciunul pe rit vechi, numit si Craciunul batran, ori, in limba materna, "Ruzdvo".

Meniul de Craciun la ucraineni cuprinde nu mai putin de 12 feluri de preparate culinare si are o insemnatate strict religioasa, explicata prin numarul apostolilor lui Iisus. Femeile ucrainene prepara cu aceasta ocazie "varenyk" (coltunasi indesati cu varza acra), "borshch" (supa de sfecla si varza), ciuperci cu usturoi sau marinate, peste, ardei copti, fasole verde, varza cu ulei etc. Dintre deserturile traditionale se distinge "kutia" – o budinca traditionala ce reprezinta prosperitatea pentru anul care vine, preparata din grau fiert, nuca sau mac, totul fiind indulcit cu miere. Copiii se dau in vant si dupa "pampushky" (gogosi umplute cu mac) sau dupa compotul de fructe uscate indulcit cu miere, preparat doar cu ocazia acestei sarbatori. In satele etnicilor ucraineni din Maramures, Craciunul batran nu consta doar in bucatele de pe mese sau in darurile aduse copiilor de catre "Did Moroz" ("Mos Gerila"), ci si in cantecele traditionale murmurate in jurul mesei. De asemenea, in satele maramuresene se pastreaza si astazi traditia bautului unui numar par de pahare, iar picioarele mesei trebuie legate cu lanturi, in semn de cinstire a Sfantului Staul.

In judetul Constanta, cei 250 de membri ai comunitatii armene au participat aseara la slujba din Ajunul Craciunului si la serbarea Pomului de Craciun, organizate, conform traditiei, la Biserica Sf. Maria.

Protoiereul Parohiei armene Sfanta Maria, din Constanta, parintele Avedis Mandalian, a declarat ca, potrivit vechilor cutume ale bisericilor apostolice, practicate pana in anul 325, carora le-au ramas fidele doar cele cinci biserici crestine orientale (Biserica Armeana, Biserica Copta din Egipt, Biserica Abisiniana, Asiriana si Indiana din regiunea Malabar), armenii sarbatoresc Craciunul o data cu Botezul Mantuitorului Iisus, respectiv pe 6 ianuarie.

In prima zi a Craciunului, membrii comunitatii armene participa la Sfanta Liturghie si la sfintirea Aghiesmei Mari. La pranz, familiile se reunesc in jurul mesei traditionale incarcate cu cel putin cinci-sase feluri de mancare, din care nu lipsesc meniurile cu peste preparat cu orez, sarmale in frunza de vita umplute cu orez, stafide, menta si ceapa, ciorba denumita "has".

Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit de bisericile din Rusia, Georgia, Ierusalim şi Serbia, iar începând cu anul 1991, în Rusia se marchează ca sărbătoare oficială.

Sursa: Romania Libera

Fără diferenţe de obiceiuri şi cu acelaşi crez, două bucăţi aproape identice de ortodoxie sunt despărţite de o decizie din 1924. Un arhimandrit de stil vechi explică povestea unei credinţe prigonite în trecut şi, spune el, hăituite în prezent.

Ortodocşii români de stil vechi şi comunităţile ortodoxe de ruşi, lipoveni, sârbi, armeni şi moldoveni de peste Prut sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi, conform calendarului iulian. Diferenţa de 13 zile se menţine şi în cazul Anului Nou, care va fi sărbătorit de aceşti enoriaşi în noaptea dintre 13 şi 14 ianuarie, dar şi pentru celelalte sărbători, cu excepţia Paştelui.

În Bucureşti, sunt 1.000 de familii de români care respectă calendarul de stil vechi, cel iulian, la care Patriarhia Română a renunţat oficial în perioada interbelică. Pentru ei, au fost construite două lăcaşe de cult: o mănăstire în cartierul Militari şi o biserică în Dămăroaia. Acestea sunt în subordinea Mitropoliei de la Slătioara, judeţul Suceava, care controlează alte circa 130 de lăcaşe ortodoxe de stil vechi din ţară.

La capătul cartierului Militari, la numărul 13 al străzii Televiziunii, se înalţă o mănăstire cu cinci turle, pe lângă care trăiesc 50 de călugări. Ieri, în timp ce pe Dealul Mitropoliei românii aşteptau să îşi umple sticlele cu agheazmă, părinţii şi călugării mănăstirii "Adormirea Maicii Domnului" se pregăteau de slujba de Crăciun.

Din zece, au rămas doi-trei

În 1924, la un an după conferinţa pan-ortodoxă de la Constantinopol, mitropolitul Miron Cristea al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) hotăra trecerea la calendarul gregorian. Ortodocşii ruşi au păstrat însă calendarul iulian, alături de cei sârbi. În restul lumii ortodoxe, păstrarea calendarului vechi a fost un fel de mişcare de rezistenţă, mici grupuri din Grecia, Bulgaria sau România plătind scump pentru ambiţia lor.

"În materie de credinţă, nu există concesii", spune arhimandritul Nifon, de la mănăstirea bucureşteană, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1990. Părintele spune că trecerea la calendarul gregorian a fost, în fapt, o uneltire a bisericii catolice şi că preoţimea care, în 1924, a refuzat să treacă la noul calendar a fost puţin timp tolerată, pentru ca apoi să fie tratată opresiv.

Nifon, care ţine pe masa din chilia sa un calendar pe stil vechi care ajunsese ieri la data de 24 decembrie, spune că aproximativ doi preoţi din zece au rămas, acum 85 de ani, la stilul vechi. Apoi, spune arhimandritul, "numărul lor a început să scadă, deoarece mulţi aveau ceva averi, copii în şcoli, iar BOR-ul i-a şantajat într-un fel şi mulţi au cedat". Părintele povesteşte aceste amănunte pe baza scrierilor Sfântului Glicherie Mărturisitorul, unul dintre cei 12 monahi care se aflau la schitul Procrov, din Neamţ, în octombrie 1924, anul în care Biserica s-a aliniat noului calendar.

Glicherie şi rezistenţa din Neamţ

Glicherie şi ceilalţi 11 au socotit că "noul calendar e bun pentru astronomie, dar nu şi pentru canoanele bisericeşti". Interesant este că, în 1926 şi 1929, Patriarhia Română a sărbătorit Paştele în aceeaşi zi cu Biserica Catolică, decizie care avea să fie aspru criticată de ortodoxia rusă şi enoriaşii de stil vechi.

Arhimandritul Nifon adaugă că preoţii care au păstrat viu ortodoxismul de stil vechi au avut de suferit în România, unii fiind turnaţi la securitate de "colegii" lor din BOR. "Au fost şi cazuri când ne turnau la Securitate, dar cel mai grav era când auzeam că unii dintre ei ne-ar vrea morţi". Anul trecut, la 6 ianuarie, în Ajunul Crăciunului său, părintele a mers cu colindul la enoriaşii săi. “Un preot mergea cu Boboteaza şi m-a dus la Poliţie. Altul însă mi-a spus că “e loc pentru toţi”. Acesta mi-a plăcut”.

În Bucureşti, prima biserică pe stil vechi s-a ridicat în anii '70, dar a fost demolată în 1983. După Revoluţie, stilul vechi a intrat în legalitate, iar piatra de temelie a mănăstirii din Militari era pusă în chiar primul an fără comunism.

Şi totuşi, unirea ar fi posibilă

Astăzi, BOR-ul susţine că decizia de a-şi sincroniza calendarul cu cel al statului a fost una logică şi cu scop funcţional, în timp ce Mitropolia pe stil vechi de la Slătioara spune că a fost un demers de apropiere de catolicism.

"Nu există o diferenţă de obiceiuri, slujbele sunt identice, diferenţa este legată doar de cele 13 zile şi de trecutul mai puţin prietenos dintre noi", spune părintele Nifon. Episcopul-vicar al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România spune însă că există cale de mijloc. "Daţi zăloaga înapoi şi suntem fraţi", a spus acesta, într-o cuvânrea adresată Patriarhiei.

Totuşi, astăzi, atât Mitropolia de la Slătioara, cât şi Patriarhia Română refuză în continuare să renunţe la calendarul iulian, respectiv gregorian. În aceste condiţii, an de an, peste un milion de români (numărul estimativ al celor pe stil vechi) petrec Crăciunul şi majoritatea sărbătorilor la alte date faţă de restul de 21 de milioane.

Tradiţii ale lipovenilor

Tot astăzi sărbătoresc Crăciunul şi etnicii lipoveni de rit vechi, a căror poveste o puteţi citi aici.

Dacă ortodocşii din România au aceleaşi tradiţii, indiferent că respectă calendarul iulian sau gregorian, lipovenii au câteva obiceiuri de Crăciun care merită amintite. Astfel, cetele de colindători cântă un singur colind, "Hristos rajdaetsja" (Hristos se naşte), interpretat în slavonă.

În plus, felul principal al mesei de Crăciun este gâsca umplută cu mere, deşi pe masă sunt şi preparatele din porc. Pentru refacerea atmosferei Naşterii Domnului, duşumeaua este acoperită cu fân proaspăt, iar masa - cu paie. Picioarele mesei sunt legate cu lanţuri, care ar alunga nenorocirea din ograda şi din sufletul omului.

Sârbii din Banat au şi ei obiceiuri aparte. Unul este aruncarea în foc a unui badnjak (uneori veseljak), o ramură tăiată de obicei dintr-un stejar. Badnjak-ul este tratat ca o persoană, căreia i se aduc ofrande ca vin, miere şi colaci. Ramura arde în ziua de Crăciun, până când un oaspete vine şi, cu un vătrai sau alt băţ, umblă în foc şi provoacă scântei. Scânteile simbolizează belşugul de care va avea parte familia în anul care vine.

(This post was last modified: 10-Jan-2010 09:58 AM by Adrian.)