Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului este praznuita de ortodocsi si catolici in fiecare an, pe data de 15 august.
Icoana Adormirii Maicii Domnului
Maica Domnului este cea mai inalta sfintenie omeneasca cunoscuta si cinstita de Sfanta Biserica, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seama dintre sarbatorile ei. Este o sarbatoare pregatita, precum se stie, printr-un post de doua saptamani. In Sfanta Scriptura, nu aflam nimic despre moartea Maicii Domnului. In schimb, cantarile si imnele de la Vecernia si Utrenia sarbatorii ne vestesc adevarata traditie a Bisericii in aceasta privinta:
Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, printr-un inger, mutarea ei de pe pamant la viata cea cereasca. Deci, instiintandu-se Nascatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, si s-a suit degraba in Muntele Maslinilor, ca sa se roage.
Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.
Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu.
De aceea in majoritatea icoanele ortodoxe ce reprezinta Adormirea Maicii Domnului, de patul Sfintei si Pururea Fecioarei Maria apar agatate doua maini taiate, ale evreului Antonie, caruia un inger i-a taiat amandoua mainile cu sabia pentru ca a indraznit sa se atinga de patul funerar al Maicii Domnului cu gand rau, de profanare.
Iar acela, crezând apoi din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Si, s-a facut, atunci, tunet mare si au venit de la marginile lumii, ca pe niste nori, toti Apostolii lui Hristos
(afara de Toma), la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Si, incepand Petru cantarea cea de ingropare, Apostolii au ridicat patul si au petrecut, pana la mormant, trupul cel primitor de Dumnezeu. Si, sosind in satul Ghetsimani si asezand in mormant trupul Maicii Domnului, Apostolii au zabovit, acolo, inca trei zile, asteptand pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca randuiala, lipsea.
Si, sosind, Toma Apostolul era intristat, ca nu se invrednicise sa vada, si el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca si ceilaiti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotarare de obste, mormantul, pentru el. Si, daca s-a deschis, s-au minunat, ca au aflat mormantul fara sfantul ei trup si era numai giulgiul lasat, ca mangaiere si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.
Pe scurt, dupa credinta Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine dupa moarte, nici n-a ramas in mormant. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu si proslavit, a fost mutata, cu trup cu tot la ceruri, ca o parga a intregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mantuitorul, ea a fost dusa la ceruri de ingeri, nu prin puterea ei, ca Mantuitorul. Si acolo se roaga de-a pururi pentru noi.
Despre felul petrecerii Preasfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu pe pamant, a scris Sfantul Ambrozie, zicand: "Era Fecioara nu numai cu trupul, dar si cu duhul, smerita in inima, inteleptita in cuvinte, negrabnica la graire, totdeauna la citire, treaza in osteneli, prea inteleapta in vorbire, vorbind precum cu Dumnezeu, iar nu precum cu oamenii. Pe nimeni nu asuprea, ci tuturor le dorea bunatati; nu s-a ingretosat niciodata de vreun om sarac, nici a ras de cineva, ci pe toate cele ce le vedea, le fericea. Nimic nu era in gura ei, ceva intr-acest fel, care sa nu fie dar varsat; era in toate lucrurile cele fecioresti, iar vederea ei era chip al desavarsirii celei dinlauntru, era model de milostivire si de bunatate". Apoi ce fel era cu obiceiul ei cel preasfant si cu chipul cel trupesc, aceasta se afla astfel scris la Epifanie si la Nichifor: "Ea era in tot lucrul cinstita si statornica. Graind, foarte putin si numai ce era de trebuinta. Lesnicioasa spre a asculta, graitoare de bine, dand fiecaruia cinstire; era masurata la sfat, obisnuia totdeauna a vorbei cuviincios catre fiecare om, fara de ras si fara de tulburare, dar mai ales fara de manie.